Skip to content
August 14, 2010 / jesuslovesyou

Ai mila

Ai milă Tu al bucuriei
Izvor etern şi nesecat
nu-ngădui să plângă nimeni
prea dureros şi-ndelungat,
că de-unde ies prea multe lacrimi
rămâne sufletul uscat,
rămâne sufletul uscat.

Ai milă Tu Cel ce Te-nconjuri
cu valuri de-armonii în cor
de-aceia ce cântări prea multe
Ţi-au scos din inimile lor
c-adesea-n inimile-acestea
ard răni ne-nchise până mor,
ard răni ne-nchise până mor.

Ai milă Tu dăruitorul
a tot belşugul, n-alunga
pe-acel ce-afară de iubire
nimic n-aduce-n faţa Ta,
căci numai Tu ştii ce mult sufăr
cei ce iubesc, dar n-au ce da
cei ce iubesc, dar n-au ce da.

Ai milă Tu răsplătitorul
cel drept şi binecuvântat
şi nu-l uita pe lucrătorul
care-a muncit şi n-a luat,
fă-i parte când s-or strânge snopii
şi celui care-a semănat
şi celui care-a semănat.

Ai milă Tu preţuitorul
a tot ce-i câştigat cu plâns
păstrează între-ai Tăi unirea
ca focul sfânt în veci nestins,
nu-l mai răbda pe cel ce strică
ce-a fost cu-atâtea jertfe strâns
ce-a fost cu-atâtea jertfe strâns.

Ai milă Tu împărţitorul
înfricoşatelor sentinţi
de cei ce moştenesc păcate
şi blesteme de la părinţi,
că nu-s pe lume mai amare
mai lungi şi grele suferinţi,
mai lungi şi grele suferinţi.

Ai milă Tu arată-Ţi calea
la cei ce-o vor dar nu Ţi-o ştiu
să nu se amăgească nimeni,
— că nu e suflet mai pustiu
ca cel ce l-a-nşelat credinţa
dar vede-aceasta prea târziu,
dar vede-aceasta prea târziu…

Traian Dorz

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: